Toate produsele Terapia
Terapia – o companie SUN PHARMA
Terapia – o companie SUN PHARMA este cea mai mare companie de medicamente generice și produse OTC din România și una din primele șase companii active pe piața farmaceutică locală;
Înființată în 1921, Terapia are un nume de marcă puternic şi a înregistrat constant creșteri și profitabilitate;
În luna martie 2015, denumirea comercială a companiei a devenit Terapia – o companie SUN PHARMA, după ce SUN PHARMA a încheiat cu succes achiziția Ranbaxy Laboratories Limited;
Terapia – o companie SUN PHARMA, compania lider pe piaţa de medicamente generice din România, activitatea Departamentului de Farmacologie Clinică și Farmacocinetică este esențială. Importanța studiilor clinice, esențiale pentru demonstrarea eficacității si siguranței medicamentelor, este subliniată și de evoluţia în timp a dezvoltării activităţilor şi investiţiilor derulate de companie în acest domeniu.
Înfiinţat în anul 2002 ca primul Centru de Studii Clinice de Bioechivalenţă din România, Departamentul de Farmacologie Clinică şi Farmacocinetică din cadrul Terapia – o companie SUN PHARMA îşi dedică activitatea efectuării şi desfăşurării studiilor clinice de bioechivalenţă/ biodisponibilitate la nivelul standardelor internaţionale în domeniu. Prin înfiinţarea acestui Centru, compania noastră şi-a demonstrat încă o dată statutul de deschizător de drumuri şi pionier în domeniile cheie ale cercetării în domeniul farmaceutic din România.
În prezent, Departamentul de Farmacologie Clinică şi Farmacocinetică Terapia beneficiază de un centru modern structurat în două compartimente distincte: Unitatea Clinică şi Laboratorul Bioanalitic. Toate activităţile din compartimentul clinic precum şi cele din compartimentul bioanalitic şi farmacocinetic sunt desfăşurate de personal înalt specializat, cu respectarea Regulilor de Bună Practică în Studiul Clinic (BPSC), respectiv a Regulilor de Bună Practică de Laborator (BPL).
Captopril 25 mg * 30 comprimate
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Diclofenac 50 mg * 20 comprimate gastrorezistente
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament este se poate cumpara de la sediul farmacie.
Nifedipin Retard 20 mg * 50 comprimate cu eliberare prelungită
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Metoclopramid 10 mg * 40 comprimate
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Diclotard 100 mg * 20 comprimate cu eliberare prelungită
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Metoprolol 100 mg * 30 comprimate
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament este se poate cumpara de la sediul farmacie.
Metoprolol 50 mg * 30 comprimate
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Paduden SR 300 mg * 10 capsule cu eliberare prelungită
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Serlift 100 mg * 28 comprimate filmate
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Serlift 50 mg * 28 comprimate filmate
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Pentoxi retard 400 mg * 40 comprimate cu eliberare prelungită
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Ranolip 10 mg * 30 comprimate
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Diurex 50 mg * 20 capsule
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Klabax 500 mg * 14 comprimate filmate
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Klabax 125 mg/5 ml granule pentru suspensie orală * 60 ml
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Lipofib 160 mg * 30 capsule
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Gabaran 400 mg * 50 capsule
Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5,...
Indapamid 1,5 mg * 30 comprimate cu eliberare prelungită